Adevarul – bucata de puzzle lipsa

Mai 26, 2012 § 22 comentarii


„Când ai întâlnit în viaţă lucruri triste-nşelătoare,
Poate-ai zis cu ochii-n lacrimi: „Unde-i adevărul oare?”
Oamenii întotdeauna au căutat acest răspuns,
Dar de minţile-ngânfate el a fost şi e ascuns.

*

Mulţi încearcă să-l găsească şi îl caută-n multe părţi:
În cultură şi în ştiinţă, în natură şi în cărţi,
Alţii-l caută-n locuri rele, în desfrâu şi în plăceri,
Rezultatul care este ? Nu se află nicăieri !

*

Totul e deşertăciune, totu-i goană după vânt,
Solomon aşa ne spune, inspirat de Duhul Sfânt.
Atunci unde e ascunsă taina marelui mister ?
Şi din câte sunt sub soar, care lucru-i adevăr ?

*

Răsunând peste milenii, vine-o voce pân-la noi:
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa de apoi!”
Omule ce-alergi prin lume sufletul să-ţi linişteşti –
Adevărul în minciună nu-l căuta, că nu-l găseşti !

*

Doar Isus, El singur este adevăru-ntregii lumi,
În afară de El toate… nu-s decât deşertăciuni !
Despre El spune Sciptura, Cartea tainelor de sus
Şi afirmă şi natura: adevărul e Isus !

*

Da, Isus e Adevărul, spun planetele în mers –
El e unic, sfânt şi veşnic în întregul univers !
Dacă vrei, te poţi convinge, ascultând Cuvântul Său:
E de-ajuns să crezi un lucru: c-a murit în locul tău…”

Poezie scrisa de Petru Dugulescu

Aceasta poezie m-a inspirat enorm pentru tema propusa din aceasta saptamana la Blog Power. Sub agitatia notiunilor ce vindeca trupul, imi indrept privirea inspre suflet,inspre ceea ce vindeca sufletul. Ma simt adesea pierduta printre bucati de puzzle carora nu le vad sensul,inca… Multi incearca sa imi vanda bucata lor de puzzle, spunand ca asta va da sens celorlalte bucati ce le am. M-am lasat adesea pacalita, pana intr-o zi. A fost ziua cand am inteles ca omul a fost creat cu o bucata de puzzle lipsa… O bucata de puzzle imensa ce are forma lui Dumnezeu.Nimic si nimeni nu il poate inlocuii. Am incercat sa pun alte bucati in locul ei,mintita de alti care imi garantau fericirea… insa nu m-am simtit decat mai goala si nefericita… Totul a inceput sa capete sens atunci cand am inteles cum stau lucrurile. Ca numai Dumnezeu poate sa imi umple acel gol din inima si sa imi dea sens.

Adevarul trebuie cautat in locul potrivit… Daca o intreb pe bunica mea despre bloguri, ma va intreba daca e un ingredient pentru o noua reteta culinara… Tot asa nu as putea sa intreb un brutar despre cum functioneaza avioanele (adica pot sa intreb dar nu voi avea un raspuns corect).Tot asa nu poti afla adevarul despre rostul vietii decat intrand in contact si aropiindu-te de cel ce a creat-o.

As putea sa vorbesc mult despre acest subiect insa mi-e gandul la examenul de maine… un examen simplu in comparatie cu examenul vietii… dar trebuie sa dau dovada de responsabilitate si in lucrurile marunte.

Inchei prin aceste versuri ce imi plac enorm:

„Omule ce-alergi prin lume sufletul să-ţi linişteşti –
Adevărul în minciună nu-l căuta, că nu-l găseşti !”

*Articol înscris la Blog Power, ediția 23 cu o temă propusă de Elly – „sinceritate si adevar”*

Suflet drag

Mai 19, 2012 § 10 comentarii


O ,suflet drag,de ne-nțeles și nepătruns

Ce-atâta suferință și lacrimi ai ascuns

De ce suspini întruna și-alergi după himere

De ce nu-mi spui cuvinte? de ce alegi tăcere?

*

 O, suflet drag, cu chip de soare și furtună,

Tu-mi faci viaț-amară, dar tu mi-o faci și bună.

Tu-mi tulburi apa vieții dar o și limpezești.

Tu îmi inunzi ființa, dar mă și mistuiești.

*

O suflet ce în mine ca-ntr-o inchisoare ești,

Nu te cunosc adesea, nu știu cum te numești

Nu înțeleg ce vrei și care ți-e dorința,

Ori care îți e telul și care ți-e credința

*

O suflet drag tu-mi ești lumina din candelă,

Fără de care-s gol în viața-mi efemeră.

Tu porți un dor de cer în chipul tău de soare,

Un curcubeu de stele ce-s pline de valoare…

*

O, suflet drag, tu porți un chip de Dumnezeu

Şi zaci înstrâmtorat , o vreme-n trupul meu.

Tu ești o bogăție, în forma mea de lut

Îți cer sa îmi vorbești,dar glasul tău e mut

*

Iar eu tăcerea o ascult…

19.05.2012

Articol înscris la Blog Power, ediția 22 cu o temă propusă de Bianca tema fiind “Cuvinte cu mine. Ce mi-as adresa daca m-as intalni cu sufletul meu? Pentru ce m-as certa? Pentru ce m-as lauda? Mi-as ierta greselile?

Alte articole participante : http://ratzone.wordpress.com/2012/05/16/copac-rupt/http://simonikool.blogspot.pt/2012/05/taceri-printre-cuvinte.htmlhttp://nymphtamine.blogspot.com/2012/05/oglinda.html, etc…

Despre Tine…

Mai 4, 2012 § Lasă un comentariu


S-au scris atâtea mii de rânduri

Fără să poată a te descrie

Caci nu exista încă slove

Pentru măreața-Ţi stralucire

*

Ești mult mai mult decât vreodată

In versuri aș putea să scriu

Ești totul ce-I prezent în toate

Ce-mi umple al meu greu pustiu

*

S-au spus de-a lungul vremii multe

Ce încercau să te-oglindească

Insa sunt , Doamne, prea puține

Să  poată chipul să-ți vădească

*

Cum aș putea să te descriu?

Căci seamăn n-ai în univers

Eu sunt nimic dar Tu ești totul

Şi toate ție-ti dăruiesc

*

Nu vreau să scriu doar versuri goale

Ce să vorbească despre Tine

Ci vreau să iei a mea peniță

Şi să trăiești de-acum în mine

File din jurnalul unui ceasornicar

Mai 1, 2012 § Lasă un comentariu


Image

Sunt ceasornicar de multa vreme…stiu foarte bine ce inseamna timpul. El e acelasi fie ca e vorba  de un ceas mic, fie ca e vorba de un ceas mare. Timpul nu trece mai greu cand e vorba de un ceas de diamante sau mai usor cand e vorba de un ceas ieftin si amarat.Timpul e acelasi… Oamenii vin la mine sa isi repare ceasurie.Ei vor sa stie cum trece timpul.Cu toate ca pot sa vada, sunt totusi orbi… Ei cred ca timpul trece,insa defapt eu cred ca timpul sta pe loc si cel ce trece sunt doar eu… si cel ce trece esti tu.
 E inca o enigma pentru mine… Daca trec eu, trece el, sau trecem amandoi. Sau poate el o ia intr-o parte si eu in sens opus…
 Si totusi… de ce se spune ca trece timpul? Eu am vazut atatea vieti trecute… Dar niciodata n-am vazut ca timpul sa se fi sfarsit sau sa fi trecut. Ciudat lucru!
Da timpu-i vesnic… infinit…trecatori suntem noi,viata noastra-i pe sfarsit!.
Spun unii ca timpul s-a schimbat, dar tind sa cred ca  e complet neadevarat… Nu timpul ci oamenii sunt ce-i ce s-au schimbat…
Nu timpul ci oamenii sunt cei ce vin si trec…
Ma gandesc sa le spun oamenilor de acum nainte ca ceasul nu masoara timpul, ci cum se scurge viata lor… insa atat de putini pricep asta…

Image

Spunem adesea ca avem destul timp in viata  sa iubim, sa zambim,sa avem credinta.Acum suntem prea ocupati.Acum n-ai timp, maine plangi ca pleci.Timpul ce-l credeai infinit s-a sfarsit fara sa dea de veste. Cat de mult blestem in ceasurile acestea.Iti spun cum trece viata dar nu cand se opreste…
 Ma intreb uneori cum ar fi daca nu ar exista ceasuri… sa nu mai fie timp, sau sa nu stim noi de el .  Desigur eu as fi fara loc de munca, dar asta nu ar fi   atat de grav.Sigur as gasi altceva de facut…
Printre suruburi, piulite si rotite… ma intreb daca mai are rost sa ma ocup de ceasuri… Oamenii probabil nu le vor intelege niciodata menirea…
Tic-tac.. Tic-tac… Tic-tac…
Gata! Inca unul reparat!

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Mai, 2012 at Lavinia Florentina Rad.